Sistemul de tichete pentru activități casnice din România, deși oferă o modalitate legală de plată pentru anumite servicii, nu acoperă sfera critică a muncii de îngrijire. În timp ce curățenia sau grădinăritul pot fi remunerate prin acest instrument, activitățile precum supravegherea copiilor, îngrijirea bolnavilor sau sprijinul pentru părinții vârstnici rămân, în mare parte, neplătite. Această limitare lasă în afara protecției economice o parte semnificativă din efortul depus în gospodării, care este realizat predominant de femei.
La nivel global, sectorul îngrijirii implică aproximativ 381 de milioane de oameni, dintre care 249 de milioane sunt femei și 132 de milioane sunt bărbați. Proiecțiile indică faptul că numărul persoanelor care vor avea nevoie de îngrijire ar putea atinge 2,3 miliarde în anul 2030, din cauza îmbătrânirii populației și a creșterii numărului de copii între 6 și 14 ani. În acest context, femeile care lucrează în domeniul sănătății și al îngrijirii câștigă, în medie, cu 24% mai puțin decât bărbații din aceleași ramuri.
În România, Legea nr. 111/2022, modificată prin Ordonanța de urgență nr. 38/2024 și aprobată prin Legea nr. 50/2026, permite plata unor activități necalificate prin tichete. Lista de servicii incluse cuprinde curățenia, spălatul și călcatul rufelor, gătitul, întreținerea grădinii și cumpărăturile, cu condiția ca munca să nu fie în scop comercial. La începutul lui august 2024, platforma ANOFM raporta doar 1.727 de beneficiari și 1.562 de prestatori înregistrați, ceea ce indică o utilizare încă limitată a acestui instrument.
Problema principală este că munca de îngrijire neplătită nu este înregistrată în produsul intern brut, deși de ea depinde capacitatea membrilor familiei de a merge la serviciu. Femeile realizează 76,2% din volumul total al muncii de îngrijire neremunerate și îi dedică de 3,2 ori mai mult timp decât bărbații. Această situație duce la pierderi de venit, pierderea șanselor de promovare și diminuarea drepturilor de pensie pentru persoanele care renunță la activitatea profesională pentru a îngriji un membru al familiei.
Mecanismul actual nu oferă protecție automată pentru prestatorii care lucrează neregulat, deoarece aceștia pot să nu îndeplinească lunar condițiile de asigurare prevăzute de lege. De asemenea, tichetele nu pot înlocui contractul individual de muncă atunci când activitatea este regulată, conform Codului muncii. În ceea ce privește siguranța, deși România a ratificat Convenția OIM nr. 190 pentru combaterea violenței și a hărțuirii la locul de muncă, abuzurile din cadrul gospodăriilor rămân greu de semnalat din cauza lipsei de martori.
Eficiența politicii publice în acest domeniu depinde de capacitatea statului de a monitoriza numărul de tichete emise și de a măsura impactul asupra muncii la negru. În prezent, lipsa unor serii oficiale complete de la ANOFM sau de la Casa Națională de Pensii Publice împiedică o evaluare clară a numărului de prestatori care dobândesc stagiu de cotizare prin acest sistem de tichete.